Return Values

În lecția despre funcții, toate funcțiile noastre făceau același lucru: afișau ceva pe ecran. Dar funcțiile pot face ceva mult mai puternic, ne pot da înapoi o valoare pe care o putem folosi mai târziu

Imaginează-ți: îl întreb pe un prieten „cât face 2 + 3?". Vreau să-mi răspundă cu 5, nu să strige răspunsul la perete. Vreau să iau acel 5 și să-l folosesc pentru altceva

Asta face return într-o funcție

def adauga(a, b):
    return a + b

rezultat = adauga(2, 3)
print(rezultat)

Output 5

Ce s-a întâmplat? Funcția add a luat două numere, a calculat suma lor și a returnat rezultatul. Am prins acel rezultat în variabila rezultat, apoi l-am afișat

Compară asta cu stilul vechi pe care îl foloseam

def adauga_si_afiseaza(a, b):
    print(a + b)

adauga_si_afiseaza(2, 3)

Asta doar afișează. Nu dă nimic înapoi. Dacă aș vrea să iau rezultatul și să-l înmulțesc cu 10, n-aș putea. Funcția și-a făcut treaba și valoarea s-a dus

Cu return, putem înlănțui funcții împreună

def adauga(a, b):
    return a + b

rezultat = adauga(2, 3) * 10
print(rezultat)

Output 50. add(2, 3) ne-a dat 5, apoi am înmulțit cu 10. Încearcă să faci asta cu o funcție care doar afișează, nu poți

Adevăratul rost al unei funcții e că scrii logica o singură dată și apoi o folosești de câte ori vrei, cu argumente diferite. Nu mai repeți codul din corp

Imaginează-ți că avem trei senzori care ne dau temperatura în Celsius, dar noi o vrem în Fahrenheit. Fără funcție, am repeta aceeași formulă de fiecare dată

senzor1 = 20 * 9 / 5 + 32
senzor2 = 37 * 9 / 5 + 32
senzor3 = 100 * 9 / 5 + 32
print(senzor1)
print(senzor2)
print(senzor3)

Aceeași formulă, scrisă de trei ori. Dacă greșim ceva la ea, trebuie s-o corectăm în toate locurile. Și dacă am avea o sută de senzori?

Cu o funcție, scriem formula o singură dată în corpul ei și apoi o apelăm cu argumente diferite

def in_fahrenheit(c):
    return c * 9 / 5 + 32

print(in_fahrenheit(20))
print(in_fahrenheit(37))
print(in_fahrenheit(100))

Ieșire

68.0
98.6
212.0

Corpul funcției, formula, e scris o singură dată. Îl refolosim de trei ori, schimbând doar argumentul. Asta e, până la urmă, ce ne dă o funcție: scrii codul o dată și nu-l mai repeți

O funcție poate returna orice, nu doar numere. Șiruri de caractere, booleeni, liste, orice

def saluta(nume):
    return f"Salut, {nume}!"

mesaj = saluta("Cortez")
print(mesaj)

Output Salut, Cortez!

def este_adult(varsta):
    return varsta >= 18

print(este_adult(20))    # True
print(este_adult(15))    # False

Această funcție returnează un boolean. Observă că putem folosi is_adult(20) direct în interiorul print(), fără să fie nevoie de o variabilă separată. Python rulează mai întâi funcția, apoi print() afișează valoarea returnată

Putem chiar să o folosim în interiorul unui if

def este_adult(varsta):
    return varsta >= 18

varsta = 25
if este_adult(varsta):
    print("Bun venit")
else:
    print("Imi pare rau, prea tanar")

Mai curat decât să scrii if varsta >= 18 peste tot, mai ales dacă condiția noastră se complică

Important: imediat ce Python vede return, funcția iese imediat. Orice e scris după return NU se execută

def f():
    return 1
    print("nu se afiseaza niciodata")   # asta nu ruleaza niciodata

print(f())

Output este doar 1. print-ul din interiorul funcției este cod mort, nu rulează niciodată

Putem folosi asta ca să ieșim devreme dintr-o funcție

def imparte(a, b):
    if b == 0:
        return "nu se poate imparti la zero"
    return a / b

print(imparte(10, 2))    # 5.0
print(imparte(10, 0))    # nu se poate imparti la zero

Apropo, o funcție care nu are return tot funcționează, doar că dă înapoi o valoare specială numită None

def f():
    print("salut")

rezultat = f()
print(rezultat)

Ieșire

salut
None

None este modul lui Python de a spune „nimic". Nu trebuie să-ți faci griji pentru asta acum, doar să știi că există :)

Misiune: Atlasul Galaxiilor

În editor ai deja cinci galaxii, variabilele de la galaxie1 la galaxie5, fiecare o listă cu zece nume de stele.

Scrie o singură funcție numită cea_mai_lunga_stea care primește o galaxie (lista) și returnează numele stelei cu cele mai multe litere din acea galaxie.

Apoi apeleaz-o de cinci ori, o dată pentru fiecare galaxie, și afișează ce returnează. Scrii funcția o dată, dar o folosești pentru toate cele cinci liste, fără să repeți codul din corp.

Ieșire

Cinci linii, câte un nume pe linie: cea mai lungă stea din fiecare galaxie, în ordine.

Exemplu

Dacă o galaxie ar fi ["rigel", "vega", "betelgeuse", "spica"], funcția ar returna betelgeuse.

Pentru galaxiile din editor, programul ar trebui să afișeze

betelgeuse
bellatrix
fomalhaut
rasalhague
vindemiatrix